Accident în Gloucester – Accident la locul de munca

Compensație pentru accident la locul de munca o fermă – Vă rog faceți click pe fotografii pentru a le vedea mărite.

Unul dintre cazurile de care m-am ocupat a implicat un polonez care lucra într-o fermă.

Ferma unde lucra aparținea de un colegiu de agricultură din apropierea orașului Gloucester.

La fermă erau aproximativ 40 vaci de lapte.

În fiecare dimineață vacile trebuiau hrănite.

Mâncau fân, iarbă furajată, compresată.

Folosindu-se de un excavator mecanic, clientul meu aducea vacilor o cantitate prestabilită de fân.

Apoi el punea fânul într-un sistem automatic care facilita hrănirea vacilor din grajd.

Fânul era stocat în aproximativ cinci încăperi foarte mari, cu pereți laterali însă cu acoperiș descoperit.

Pentru a feri fânul de ploaie, acesta trebuia acoperit cu o folie protectoare.

Clientului meu i s-a spus să așeze peste folia protectoare cauciucuri vechi de mașini, așa încât folia să rămână stabilă peste fân.

Compensație pentru accident la o fermă 2

Problema era că multe dintre aceste cauciucuri vechi proveneau de la tiruri și tractoare.

Aceste cauciucuri erau foarte grele.

În timp ce le căra dintr-o parte în alta, clientul meu a suferit o vătămare a spatelui.

Am preluat în trecut și alte cazuri similare în care au fost implicați muncitori din ferme.

Din experiențele trecute știu că reprezentanții legali ai fermelor refuză vehement să accepte că sunt vinovați de asemenea accidente.

Pentru a crește șansele de câștig ale cererii de compensație, am decis să obținem probe fotografice ale accidentului.

De obicei pentru o asemenea chestiune e nevoie să faci o cerere formală pentru a accesa ferma.

Însă tot din experiențe trecute știu că fermele de multe ori refuză asemenea solicitări.

Așa că am decis să facem o vizită neoficială la fermă, pentru a fotografia cauciucurile implicate în vătămarea spatelui clientului meu.

Compensație pentru accident la o fermă 3

Însă detaliul și mai important al întregii operațiuni a fost să aflăm greutatea cauciucurilor respective.

Cu ajutorul unui traducător polonez, am fost la fermă și ne-am suit pe depozitul de fân.

Înarmați cu câteva cântare de baie, am cântărit unul dintre cauciucuri în vreme ce clientul meu stătea de pază.

Am fotografiat cu grijă rezultatele operațiunii noastre.

Apoi am părăsit zona cu pricina cât am putut de repede.

Când, ulterior, apărătorii legali ai fermei au văzut probele noastre (fotografiile), au acceptat imediat că sunt vinovați de producerea accidentului.

Clientul meu a primit astfel compensație pentru vătămarea spatelui la fermă.

Îmi amintesc de acest caz particular datorită atitudinii ostile a șefului clientului meu.

Compensație pentru accident la o fermă 4

La un moment dat acesta i s-a adresat clientlui meu astfel: “Dacă nu-ți convin condițiile de aici, pleacă înapoi în Polonia”.

Îmi aduc de asemenea aminte de zona izolată în care lucrase clientul meu.

În acele condiții, fără îndoială că unii angajatori profită și îi silesc pe muncitori să ridice greutăți excesive.

Pentru a discuta o posibilă cerere de compensație, vă rog sunațimă astăzi la numărul 0845 021 2222 sau puteți vorbi în limba română cu translatorul meu, Daniel Chira, la numărul 07889764813.

Compensație pentru accident la o fermă / accident la locul de munca.

Accident în Middlesbrough

Compensație pentru accident al spatelui

Vă rog faceți click pe fotografii pentru a le vedea mărite…

Compensație pentru accident al spatelui 1

Unul dintre cazurile de care m-am ocupat în trecut l-a implicat pe un client lituanian care a suferit un accident al spatelui.

Munca lui presupunea să instaleze obloane de securitate într-un cartier de locuințe din Middlesbrough.

Respectiva zonă era cunoscută pentru rata crescută a criminalității.

Grupuri de tineri bântuiau zona și comiteau adesea acte de vandalism.

Multe dintre locuințele din zonă erau dărăpanate și abandonate.

Pentru ca situația să nu se înrăutățească și mai mult, primăria locală a angajat o firmă specializată în securitate să ia masuri.

Companiei cu pricina i s-a cerut să instaleze obloane metalice de securitate pentru a preveni persoane neautorizate să intre în casele abandonate.

Compensație pentru accident al spatelui 2

Obloanele cu pricina trebuiau să acopere ferestrele și ușile locuințelor.

Datorită naturii job-ului, era nevoie de două persoane care să lucreze împreună.

Clientul meu și un coleg de-al lui, ambii lituanieni, erau responsabili cu montarea respectivelor obloane.

Li s-a stabilit o normă. În fiecare zi trebuiau să instaleze un numărțintă de obloane.

Munca era dificilă, printre altele, și pentru că presupunea navigarea prin grămezi de gunoaie alunecoase.

Una dintre case fusese folosită ca adăpost al unor traficanți de droguri.

Fotografiile alăturate, făcute de clientul meu, arată cât de mizerabile erau condițiile de muncă.

Condițiile de muncă ale clientului meu deveneau și mai dificile când tineri vagabonzi din zonă îl hărțuiau pe el și colegul lui.
Compensație pentru accident al spatelui 3

Ideal ar fi fost ca cei doi muncitori să fii putut parca în fața fiecărei case la care urma să monteze mai târziu obloane.

Însă de multe ori acest fapt era imposibil.

În plus, compania care i-a trimis la muncă nu le-a pus la dispoziție un cărucior cu care să transporte obloanele metalice de securitate.

În consecință, clientul meu împreună cu colegul meu au fost nevoiți să care respectivele obloane cu mâinile.

Clientul meu a fost rănit în timp ce căra împreună cu colegul lui o ușă metalică foarte grea, de la mașină până la una dintre casele vandalizate.

A simțit imediat o durere pronunțată în spate însă a încercat să-și continue munca.

Câteva ore mai târziu, în timp ce conducea mașina către domiciliul lui, durerea de spate s-a agravat.

Compensație pentru accident al spatelui 4

Am făcut o cerere de compensație însă compania pentru care lucra a refuzat să-și asume orice responsabilitate.

Au susținut că munca pe care o făcuse clientul meu nu prezenta nici un pericol.

Pe scurt, compania a declarat că nu avea de gând să plătească nici o compensație.

Cu toate astea, la o inspecție mai atentă, s-a constatat că munca respectivă nu luase în calcul condițiile periculoase ale operării într-o zonă cu infracționalitate ridicată.

Cum șefii companiei au negat orice responsabilitate pentru accident, a trebuit să-i chemăm la tribunal.

Asiguratorii companiei au acceptat să plătească compesanție la scurt timp după aceea.

Mi-a părut rău pentru clientul implicat în acest accident.

Compensație pentru accident al spatelui 5

Venise în Marea Britanie să-ți construiască o viață mai bună.

Însă s-a întors în Lituania accidentat, dezamăgit și cu un gust amar legat de Marea Britanie…

Fotografiile lui sunt o mărturie elocventă a depravării de care sunt capabili unii oameni.

Compensație ca urmare a vătămării spatelui

Dacă doriți o consultație inițială gratuită legată de cazul dumneavoastră și de compensația pe care o puteți solicita, vă rog să mă telefonați la 0845 021 2222.

Dacă preferaţi să comunicaţi în limba română, îl puteţi contacta direct pe translatorul meu român, Daniel Chira, la numărul de telefon 0788 976 4813.

Vă mulțumesc pentru că vizitați website-ul meu, Boris Kremer

Compensație pentru accident al spatelui

Accident în Londra

Vreau să vă relatez unul dintre cazurile de accidente la muncă suferit de un client in Londra pe care l-am reprezentat în trecut.

Clientul meu era un muncitor român necalificat.

accident in Londra

Accidentul s-a întâmplat într-un șantier din Maunder Road, Hanwell, Londra (W7).

În ziua accidentului, șeful lui i-a cerut să transporte borduri de trotuar, folosindu-se de o roabă.

Clientul meu a fost îngrijorat pentru că era conștient că cei de la companie ar fi trebuit să folosească un excavator în loc să-i ceară lui să facă lucrarea manual.

Cu toate acestea, de teamă să nu-și supere șeful, clientul meu a încărcat roaba și a început să o împingă.

Dintr-o dată, a simțit o durere puternică în spate.

A căzut la pământ.

Câteva zile mai târziu, a fost la doctorul de familie iar acesta din urmă a notat în sistemul lui medical cum se întâmplase accidentul.

Clientul meu nu s-a mai întors niciodată la muncă pe acel șantier.

Despre cererea de compensație

Am făcut o cerere de compensație financiară împotriva angajatorilor lui – o firmă de construcții din Londra.

avocat roman londra

Compania a negat că accidentul s-ar fi întâmplat din vina lor.

De altfel, initial compania de asigurări a firmei de construcții a negat că accidentul s-ar fi întâmplat vreodată, afirmând că noi l-am fi inventat.

Pentru a contracara această acuză, le-am prezentat notițele medicale ale doctorului de familie care confirmau cele întâmplate la data accidentului.

Ulterior compania de asigurări și-a schimbat strategia. Noua lor acuzație a fost că muncitorul pe care-l reprezentam avusese dureri de spate în ziua accidentului încă de când sosise la muncă în acea zi, și că unul dintre colegii de muncă s-ar fi oferit să îl vindece de dureri “strângându-l în brațe”.

Versiunea aceasta a poveștii era evident o minciună. Clientul meu a catalogat-o ca fiind “aeriană, supra-realistă”.

Despre legile Angliei

Conform legilor englezești, pentru a câștiga o cerere de compensație financiară, trebuie să-l convingi pe judecător că accidentul tău este – după o analiză echilibrată – real.

despagubiri pentru vatamarea corporale in Londra

Cu alte cuvinte, dacă există două variante complet contradictorii (expuse de acuzator și acuzat), judecătorul trebuie să decidă cine e probabil să aibă mai multă dreptate.

E esențial de știut că dacă ambele versiuni ale poveștii accidentului sunt la fel de credibile, cererea de compensație a acuzatorului nu are succes.

Cu alte cuvinte, pentru a câștiga un proces, e necesar ca versiunea poveștii accidentului dumneavoastră să fie mai mult decât 51% convingătoare.

În acel stadiu, dificultatea cazului pe care îl reprezentam era că muncitorul accidentat avea o anumită versiune a împrejurărilor accidentului, iar compania avea o versiune complet diferită.

În plus, compania avea doi martori, noi aveam doar unul.

Era greu de prognozat cum va reacționa judecătorul.

Tocmai de aceea, am decis să avem o conferință – întâlnire prealabilă, cu unul dintre procurorii din Londra (12 Kings Bench Walk).

Procurorul a ajus la concluzia că cererea noastră de compensație avea șanse doar pe jumătate să fie câștigată.

Din păcate, el a sugerat chiar că nu se merita continuat procesul.

Reconstituirea in Londra

Pentru a crește șansele de success ale cazului, ne-am hotărât că cea mai bună strategie să-l convingem pe judecător de autenticitatea accidentului era să-l reînscenăm și să facem fotografii care să arate cum s-a întâmplat.

vatamarea la spate

Am identificat locația șantierului pe harta Google a Londrei. Șantierul devenise între timp o zonă rezindențială de locuințe.

În apropiere se afla un supermagazin Wickes.

Dis-de-dimineață l-am întâlnit pe clientul meu și pe interpretul român acolo și am cumpărat o roabă.

Apoi ne-am îndreptat spre locația fostului șantier însă am descoperit îngrijorați că noua zonă de locuințe era înconjurată de un gard de securitate.

Singura soluție de a pătrunde înăuntru era să trecem de poarta de securitate care era încuiată printr-un sistem cu cod.

Ne-am uitat prin poartă așteptând ca unul dintre rezidenții acelei zone să iasă pe ea. Înainte ca poarta automată să se închidă la loc, ne-am strecurat înăuntru.

Fotografiile atașate arată reconstituirea pe care am făcut-o în acea zi.

Clientul purta hainele lui vechi de lucru. A împins roaba pe o porțiune scurtă și apoi s-a prăbușit la pământ. A sfârșit pe spate, pe asfaltul străzii, cu fața în sus.

Interpretul meu român și cu mine aveam camere foto, așa că am fotografiat întreaga reconstituire a accidentului.

Procesul in Londra

Am trimis fotografiile respective avocaţilor companiei însă nu am primit nici un răspuns.

Că rezultat, cererea de compensaţie a ajuns să fie înantată Curţii de Justiţie din centrul Londrei.

Judecătorul a ascultat atent la versiunea accidentului expusă de clientul meu. De asemenea, a analizat fotografiile, notiţele medicale ale doctorului de familie şi celelalte documente de la dosar.

Din fericire am avut un interpret român superb, cu o voce adâncă, autoritară. Mi-a explicat că vocea lui se datora anilor lucraţi în trecut la postul de radio BBC România din Londra.

Martorii companiei vinovate de accident au fost vizibil neconvingători.

Erau îmbrăcaţi vădit neîngrijit. Or judecătorii nu apreciază deloc martorii îmbrăcaţi aşa pentru că dau impresia de lipsă a respectului faţă de Curtea de Justiţie. Ceea ce implică şi lipsa respectului faţă de cele întâmplate în ziua accidentului.

Mai mult decât atât, martorii companiei s-au bâlbâit şi au răspuns la întrebări evaziv, superficial. Judecătorul a trebuit să le ceară să fie mai clari şi mai precişi în răspunsuri.

În contrast cu ei, clientul meu a fost îmbrăcat în costum,a purtat cravată şi a răspuns întotdeauna clar şi concis la întrebări.

Judecătorul a decis în final în favoarea clientului meu şi a cerut companiei vinovate de accident să plătească £15,778.34 ca şi compensaţie financiară.

Un aspect în favoarea noastră a fost şi faptul că în urmă cu un an am făcut o ofertă companiei cerându-le o anumită sumă compensatorie pentru a finaliza cazul şi a evita disputa din tribunal, ofertă pe care însă compania a ignorat-o.

Compensaţia financiară acordată de judecător a fost uşor mai mare decât oferta pe care o făcusem companiei cu un an în urmă. Ceea ce a implicat, conform legilor Curţii de Justiţie, ca clientul meu să primească o compensaţie suplimentară de 10%.

Concluzii despre cazul de mai sus

Peste tot în Londra, sunt români care lucrează în şantiere.

De multe ori ei nu înţeleg limba engleză. Şi nu îşi ştiu întotdeauna drepturile legale atunci când păţesc accidente la muncă.

Din fericire cazul pe care l-am expus mai sus s-a terminat cu succes şi minciunile prezentate de compania vinovată de accident au ieşit la iveală.

Acest caz arată până unde pot merge cu argumentaţia companiile de asigurări britanice încercând să evite plata compensatorie care i se cuvine unei persoane accidentate. Sunt în stare chiar să inventeze poveşti neadevărate.

Dacă acelaşi lucru vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, îl puteţi telefona pe interpretul meu român, Daniel Chira, pentru o discuţie gratuită, confidenţială, la numărul 0788 976 4813.

Aşteptăm să va fim de ajutor.

Accident în Londra 2

Cornel este un tâmplar român.

La momentul accidentului, el lucra într-un şantier mare din vestul Londrei.

Împreună cu un muncitor albanez, construia structura unui lift.

Munca lor implica să asambleze cofraj pentru fundaţia unei clădiri.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorDe îndată ce asamblarea cofrajului era terminată, următorul pas care trebuia făcut era umplerea acestuia cu ciment.

După ce cimentul se întărea, cofrajul urma să fie înlăturat. Cei doi muncitori trebuiau apoi să monteze acelaşi cofrag la următorul etaj.

Trebuiau să procedeze astfel la fiecare etaj al clădirii.

Legile britanice impun ca o persoană care lucrează pe o clădire înaltă să poarte permanent hamuri de siguranţă. De fapt supervisorul responsabil cu lucrarea respectivă e obligat de lege să se asigure că acest lucru e respectat.

Cornel şi colegul lui munceau la mare înălţime însă nu purtau hamuri de siguranţă.

Deşi cei doi muncitori aveau la dispoziţie un plan al lucrării pe care o făceau, nu primiseră instrucţiuni concrete despre cum să construiască structura liftului.

Teama de a-şi pierde locul de muncă

Pe lângă toate acestea, trebuie spus că şeful lucrării cu pricina avea un caracter agresiv şi intimidant.

Le-a cerut să lucreze cât mai repede, la viteză maximă.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorCa avocat am avut de-a face cu multe cazuri de muncitori est-europeni care mi-au povestit că erau nevoiţi să lucreze sub stressul că îşi vor pierde locul de muncă.

Aşa se face că, fiind confruntaţi cu un şef autoritar (chiar tiranic), mulţi dintre muncitori erau nevoiţi să se grăbească să-şi termine treaba pe care o aveau de făcut.

În teorie, fiecare muncitor ar trebui să înceapă lucrul doar atunci când îi este pus la dispoziţie tot echipamentul de protecţie necesar.

În realitate acest lucru nu se întâmplă niciodată.

Descrierea accidentului

După ce am preluat cazul lui Cornel, am obţinut raportul specializat al unui inginer consultant independent.

El a explicat că în condiţiile în care lucra Cornel şi colegul lui ar fi trebuit montată o schelă.

Astfel, cei doi muncitori ar fi fost în măsură să muncească în siguranţă, în coridorul interior al liftului.

Dacă ar fi stat pe o schelă, ei ar fi putut construi şi demonta cofrajul fără probleme. Însă schela necesară nu le-a fost pusă la dispoziţie.

Chiar înainte de accident, Cornel a încercat să demonteze cofrajul care se afla în gaura unde uşa liftului urma să fie ansamblată.

Pe când făcea acest lucru, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut de la înălţime până la capătul de jos al liftului.

Colegii de muncă l-au auzit strigând după ajutor şi au venit să-l salveze de situaţie.

Cornel a fost apoi transportat la spital unde s-a observat că şi-a rupt o mână şi un genunchi.

Încercări de a-l păcăli pe clientul accidentat

Cornel a rămas internat în spital câteva zile.

În acest timp, managerul responsabil cu siguranţa pe şantier în firma unde se întâmplase accidentul l-a vizitat în spital.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorManagerul a încercat să-l determine pe Cornel să semneze mai multe documente prin care acesta declara că incidentul s-a întâmplat din vina lui (a lui Cornel).

Deşi imobilizat la pat, slăbit şi aflat sub tratament, Cornel a refuzat să semneze documentele respective.

Ulterior l-am vizitat personal pe Cornel la spital şi am pregătit împreună mai multe schiţe care să ilustreze cum s-a întâmplat accidentul.

Schiţele cu pricina au devenit mai târziu dovezi esenţiale pe care inspectorii de la Siguranţa Muncii (Health and Safety) le-au folosit ca să condamne firma vinovată de accident.

Cornel e dreptaci. Un doctor ortoped pe care l-am consultat ulterior a confirmat că – datorită accidentului – Cornel va avea mari dificultăţi în munca lui de tâmplar, pe viitor.

Despre aplicaţia pentru compensaţie

Ca avocat, l-am reprezentat pe Cornel în cazul compensaţiei solicitate firmei pentru care lucrase.

Pentru că cel accidentat nu era în măsură să lucreze am cerut companiei respective să îi plătească o sumă compensatorie iniţială cu care Cornel să se poată întreţine.

Când banii respectivi au fost cheltuiţi, am cerut încă o sumă. De data aceasta compania vinovată de accident a refuzat să plătească.

În consecinţă, am iniţiat un proces şi reprezentanţii firmei au fost chemaţi la tribunal.

Compania a răspuns prompt şi a recunoscut că – în cea mai mare parte – e vinovată de producerea accidentului. Pe de altă parte au insistat să arate că şi Cornel ar avea vina lui pentru cele întâmplate.

Am apelat la martorii incidentului să îl ajute cu declaraţii pe Cornel. Colegului albanez i-a fost teamă că şi-ar putea pierde locul de muncă şi – în consecinţă – a preferat să nu coopereze.

Cu toate acestea, alţi colegi de muncă au semnat declaraţii în care confirmau că accidentul nu s-a produs din cauza neglijenţei lui Cornel, care – de altfel – era un muncitor exemplar.

În plus, câţiva foşti manageri al lui Cornel au declarat că acesta era un om de caracter şi foarte muncitor.

Dovadă video secretă

Între timp, avocaţii care apărau compania vinovată de accident au făcut tot ce le-a stat în putinţă să diminueze gravitatea şi consecinţele accidentului.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAşa se face că au trimis un investigator care să-l urmărească pe Cornel şi să-l filmeze pe ascuns.

Cu înregistrarea video respectivă ei au încercat să dovedească faptul că cel accidentat, Cornel, ar fi putut păşi normal şi deci urmările accidentului n-ar fi fost mari.

Doctorul ortoped Grange a fost rugat să vizioneze şi apoi să se exprime în legătură cu înregistrarea aceasta.

El a demonstrat ulterior că pantofii lui Cornel erau aveau talpa tocită într-un mod diferit de cel normal. Ceea ce dovedea clar că cel accidentat şchiopăta pronunţat.

Avocaţii firmei vinovate de accident au construit apoi un model de lemn al structurii interioare a liftului.

Au încercat să-l convingă astfel pe judecător că de fapt condiţiile de muncă în care lucrase Cornel erau sigure şi deci accidentul s-a produs datorită neglijenţei lui.

Aşa cum s-a putut observa la întâlnirea pe care am avut-o în Londra cu avocaţii firmei, macheta de lemn al liftului nu era construită deloc corespunzător, deci nu putea fi luată în considerare ca probă la proces.

Chestiunea în sine a produs multă rumoare în discuţia respectivă.

Concluzie

După toate aceste demersuri, înainte ca procesul de la tribunal să înceapă propriu-zis, avocaţii care reprezentau firma vinovată de accident i-au propus lui Cornel o sumă compensatorie substanţială, pe care el a acceptat-o.

Cazul de mai sus demonstrează cât de departe sunt dispuse să meargă firmele vinovate de accidente ca să evite plata compensaţiilor.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorE suficient să ne gândim la presiunea pe care cei vinovaţi de accident au facut-o asupra unui om aflat în spital ca să semneze documente.

Din fericire Cornel a avut forţa interioară să refuse avansurile respective.

Mă întreb câţi dintre muncitorii accidentaţi ar găsi această forţă în ei, în circumstanţele date.

Dacă doriţi să citiţi comentariile lui Cornel în legătură cu cazul lui, vă rog apăsaţi pe imaginea de mai sus.

Accident în Maidstone

Am să vă prezint în continuare un caz foarte interesant de accident la locul de muncă, într-o fabrică de ciment.

În accident au fost implicați 4 muncitori. Unul dintre el a fost ucis.

accident la locul de muncă 1Doi dintre muncitori (inclusiv cel decedat) erau polonezi. Ceilalți doi erau britanici.

La acea dată, fabrica de ciment se afla în Northfleet, în zona estuară a Tamisei, aproximativ la 20 mile distanță de Maidstone.

Fabrica avea multe cuptoare în care cimentul era procesat la temperaturi foarte ridicate. Cuptoarele arătau ca niște hornuri așezate orizontal.

Despre cuptoarele de ciment

Fiecare cuptor era de 200 metri lungime. În timp ce cimentul era procesat (încălzit la temperaturi foarte mari), cuptoarele se roteau încet, activate de câteva motoare electrice de dimensiuni mari.

Partea exterioară a cuptoarelor era făcută din oțel.

accident la locul de muncă 2Pentru a izola partea exterioară a cuptoarelor și a preveni topirea lor la temperaturile ridicate din timpul procesării cimentului, cuptoarele erau prevăzute cu un strat intern protector.

Acesta era făcut din cărămizi rezistente la foc și câteva straturi de beton.

Inițial fabrica avusese 6 cuptoare de acest fel. Însă cu timpul compania a redus numărul lor pentru că avea tot mai puțin de lucru și urma inevitabil să închidă fabrica. Ca rezultat, doar două cuptoare rămăseseră active.

Sistemul de întreținere

Deși acest fapt e dificil de dovedit, muncitorii au crezut la data respectivă că fabrica a încetat să mai investească în sistemul de întreținere a cuptoarelor.

Conducerea fabricii a preferat să improvizeze condițiile de muncă în loc să repare cuptoarele așa încât să funcționeze la standardele corecte.

accident la locul de muncă 3Așa se face că cele 2 cuptoare rămase active s-au deteriorat tot mai mult. Aproape în fiecare săptămână, țesutul de protecție din interiorul cuptoarelor s-a stricat în timp ce cuptorul se rotea.

De fiecare dată când se întâmpla așa, compania stingea cuptoarele. Înainte ca țesutul protector interior al cuptoarelor să fie reparat, cuptoarele trebuiau să se răcească timp de 24 ore.

După perioada respectivă, o echipă de muncitori urma să intre în cuptorul care încă era cald, și să instaleze noi cărămizi și beton pe interiorul cuptorului.

Despre accident

Defecțiunile cuptoarelor erau tratate cu maximă urgență. Așa încât de fiecare dată când un cuptor se răcea suficient de mult, muncitorii erau chemați să se prezinte urgent la muncă. Accidentul s-a întâmplat într-o dimineață întunecată de iarnă.

După verificările inițiale de siguranță, muncitorii au intrat în cuptor. Partea din interior pe care pășeau era plină de cărămizi fărâmițate. Bărbații au început să curețe zona respectivă.

accident la locul de muncă 4În timp ce făceau aceasta, o parte din betonul care constituia țesutul interior al cuptorului și care se afla deasupra muncitorilor, s-a prăbușit peste ei.

O mulțime de bucăți mari de beton a căzut în capetele lor.

Din păcate, unul dintre muncitorii polonezi și-a pierdut viața în incident.

Fiul lui se afla la un metru depărtare și a văzut cum tatăl lui era strivit și apoi ucis de bucățile de beton care continuau să cadă peste el.

Unul dintre muncitorii britanici a fost prins sub o bucată mare de beton care căzuse peste el. Pentru că a supraviețuit incidentului, a strigat după ajutor.

Celălalt muncitor britanic a făcut eforturi disperate să îndepărteze bucata de beton care căzuse peste camaradul lui. S-a ales cu o deterioarare a spatelui.

accident la locul de muncă 5Ca urmare a faptului că și-a văzut tatăl murind sub ochii lui, muncitorul polonez care a supraviețuit a rămas cu probleme psihologice.

Pentru o bună vreme s-a simțit incomfortabil în spații închise de teama că tavanul cladirilor ar fi putut să se prăbușească oricând peste el.

Aceasta teamă l-a urmărit inclusiv 2 ani mai târziu, atunci când se afla în biserică, la propria lui nuntă.

Procesul compensației financiare

La începutul cazului, unul dintre muncitorii britanici mi-a arătat cum arăta fabrica de ciment. Am făcut o mulțime de fotografii.

Cum fabrica s-a închis la scurtă vreme după aceea, fotografiile cu pricina au fost de mare ajutor mai târziu.

accident la locul de muncă 6Am contactat compania vinovată de accident și le-am cerut să îi compenseze financiar pe muncitorii implicați în accident. Am făcut acest lucru în numele celor 3 muncitori care au supraviețuit accidentului dar și în numele familiei muncitorului decedat.

Surprinzător, conducerea companiei a refuzat să accepte că vina accidentului era a lor.

Fabrica de ciment avea avocați în Londra. Ei au arătat că un astfel de accident nu s-ar fi întâmplat niciodată într-o fabrică de ciment.

Avocații cu pricina au declarat așadar că accidentul la care ne referim a fost neprevăzut și au refuzat să plătească muncitorilor implicați compensație financiară.

Inspectorii de la Siguranța Muncii s-au implicat în acest caz și au făcut o investigație minuțioasă. Am obținut ulterior rapoartele lor.

Pentru că unul dintre muncitori a fost ucis în accident, s-a făcut încă o investigație în Gravesend. Cu acest prilej, au ieșit la iveală pentru prima dată o serie de dovezi suplimentare care au arătat starea precară în care se aflaseră cuptoarele la momentul accidentului.

accident la locul de muncă 7Pe parcursul procesului, oponenții au continuat să nege că ar fi responsabili pentru accident. Însă după o luptă legală grea, au acceptat să se întâlnească în Londra cu mine pentru a discuta despre accident și a evita un proces la tribunal.

Întâlnirea în Londra a durat o zi întreagă. Avocații companiei vinovate de accident au venit însoțiți de 3 judecători. La finalul zilei de negocieri, avocații companiei vinovate de accident au acceptat să plătească o compensație financiară.

Muncitorul polonez care avusese probleme psihologice ca urmare a accidentului, a fost urmărit de cele întâmplate.

Numai după ce el și soția lui au avut un copil, a început procesul lui de recuperare psihologică.

Progresiv a început să se deconecteze de la cele întâmplate și s-a recuperat.

Pentru a citi impresiile familiei muncitorului decedat legate de felul cum m-am ocupat de acest caz legat, vă rog să faceți click aici…

accident la locul de muncă

Accident în Luton

Ca exemplu, cazul unui muncitor român ce locuieşte în Londra, care a suferit o rană serioasă la mână datorată unui accident de muncă.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAccidentul a avut loc atunci când manevra un cărucior ce conţinea plăci de gips-carton.

Fără nici un avertisment, partea laterală din cărucior s-a rupt, ceea ce a determinat căderea plăcilor de gips-carton peste el.

Ca rezultat, piciorul drept a fost rupt iar indexul mâinii stângi a fost strivit, vârful acestuia necesitând într-un final amputarea.

Despre slujbă

Clientul a primit slujba într-un mod neoficial, la ieşirea dintr-un bar din Cricklewood, nordul Londrei.

Imediat înainte de acceptarea slujbei, el nu avusese de lucru timp de mai multe zile.

În dimineaţa accidentului, a ajus în parcarea barului, sperând să-i fie oferit ceva de lucru ca muncitor necalificat, în construcţii.

Pe la 7 dimineaţa, a venit o camionetă în care se aflau doi români.

Aceştia i-au spus că este nevoie de muncitori pentru un proiect în Luton, un oraş aflat la aproximativ 20 de mile nord de Londra.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorI s-a făcut o ofertă verbală de £50/zi. Clientul a acceptat şi astfel i s-a dat slujba.

Românii au mers apoi cu maşina la Luton, unde clientul a început munca la ora 8 dimineţa.

Slujba consta în renovarea unei cladiri mari de birouri.

Acolo lucrau aproximativ 15 persoane.

Între aceştia erau 4 români, restul fiind un amestec de alte naţionalităţi.

Descrierea accidentului

La sosire, clientul a fost imediat pus la muncă, cerându-i-se să transporte plăci de gips-carton.

Plăcile veneau printr-o fereastră – un motostivuitor era parcat în afara clădirii şi acesta ridica în mod repetat paleţi încărcaţi cu plăcile de gips-carton până la înălţimea ferestrei.

Împreună cu ceilalţi români, clientul trebuia să iasă pe fereastră şi să tragă plăcile, prin alunecare, în cameră, după care trebuiau să le pună în cărucior.

Căruciorul avea două roţi fixe şi două roţi pivotante. Într-o parte a căruciorului se afla o barieră, proiectată pentru a ţine plăcile fixe.

Clientul a primit instrucţiunile de la un maistru de şantier, fiind ajutat de un interpret.

O dată ce căruciorul a fost umplut cu 35 de plăci de gips-carton, maistrul i-a cerut să împingă căruciorul oriunde era nevoie de plăcile respective.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAccidentul a avut loc când căruciorul era plin.

Clientul tocmai întorcea căruciorul din spate, înainte să plece cu el.

Simultan, un alt român, stătea pe cealaltă parte, întorcând căruciorul de partea din faţă a acestuia.

În timp ce făceau asta, bariera de pe laterala căruciorului s-a rupt brusc. Plăcile de gips-carton s-au prăbuşit peste client, prinzându-l dedesubtul lor.

Trei colegi de muncă l-au ajutat să se elibereze. Compania i-a cerut unui coleg să îl ducă pe client la spitalul din Luton.

Vârful indexului său nu a mai putut fi salvat; această vătămare e vizibilă în fotografii.

Despre cererea de compensaţie

Am fost abordat de către client pentru un sfat juridic şi am fost instruit de către client să cerem compensaţii pentru accidentul lui de muncă.

Din nefericire, cum nu vorbea engleză şi fusese recrutat întâmplător, clientul nu ştia numele companiei care îl angajase.

Nu i se dăduse niciun fel de document.

De aceea, am căutat la Cadastru şi am reuşit să descopăr proprietarii clădirii.

Le-am trimis o scrisoare de cerere de compensaţii, pe care aceştia au ignorat-o. De accea am făcut o petiţie la curte pentru a cere un mandat de solicitare de documente relevante din partea companiei, mandat pe care l-am obţinut ulterior.

Compania a ignorat şi acest mandat. De fapt, a refuzat să acopere costurile; am mai trimis o cerere. Într-un final, costurile respective au fost decontate.

Compania nega că ar fi ştiut ceva despre accident şi asta în ciuda faptului că aranjase transportarea clientului la Spitalul Luton după accident.

Au urmat o serie de scrisori. Au fost obţinute fişe medicale care dovedeau prezenţa clientului la Spitalul Luton şi arătau că spunea adevărul despre accidentul său de muncă.

Pârâţii au continuat să nege totul. Au spus că ei nu l-au angajat pe client.

S-a aflat apoi că această companie nu avea asigurare.

Mai mult, principalul lor capital fix, clădirea de birouri, se afla într-o situaţie financiară deplorabilă.

Aceasta însemna că nu existau prospecte de obţinere a compensaţiei chiar dacă câştigam procesul, astfel încât, cu părere de rău, a trebuit să abandonăm cererea.

E greu de imaginat un caz mai neplăcut.

După ce a acceptat cu bună credinţă slujba, clientul s-a rănit, după care compania a refuzat, în mod cinic, să îl mai recunoască.

Directorul companiei este un cunoscut dezvoltator imobiliar care este implicat în prezent în multe alte proiecte imobiliare.

În urma lui lasă un muncitor român cu leziuni serioase dar care nu are nicio şansă să mai obţină repararea acestei nedreptăţi.

Accident în Bristol – Despagubiri pentru vatamarea la spate

Exemplu de caz in Bristol – cerere de compensație în urma accidentării spatelui în timpul montării de podele – Despagubiri pentru vatamarea la spate

O mare parte dintre clienții mei au avut probleme cu spatele ca urmare a accidentării la muncă.

despagubiri pentru vatamarea la spate 1

Unul dintre ei locuia în Bristol. Contractase o lucrare care implica montarea de podele.

Înainte de accident, clientul meu lucrase în acest domeniu toată viața lui, începând cu vârsta de 17 ani.

Pentru început, el a lucrat vreme de 3 ani ca ajutor pe lângă un meșter. Apoi a devenit self-employed” (persoană fizică autorizată care lucrează pentru diferite companii).

Pentru câțiva ani, clientul meu a lucrat în domeniul montării de podele în propria lui companie însă a început să întâmpine probleme financiare.

Așa se face că s-a hotărât să lucreze pentru o companie mare care era specializată în montarea de podele noi în case ale primăriei, în zona orașului Bristol.

Sistemul de organizare a muncii

Consiliul de locatari al acelei zone de case repara periodic fiecare locuință în parte. Montarea de podele era una dintre lucrările pe care această operațiune le presupunea.

despagubiri pentru vatamarea la spate 2

Un inspector din consiliul locatarilor trebuia să viziteze casa care necesita reparații pentru a inspecta calitatea podelei.

Dacă podeaua avea nevoie de reparații, inspectorul cu pricina contacta compania specializată în astfel de lucrări.

Compania trimitea apoi o persoană care să ia măsurătorile necesare, apoi solicita un preț pentru lucrare și apoi comunica detaliile respective asociației de locatari.

Ulterior compania contacta persoana care locuia la adresa respectivă pentru a stabili data reparației propriu-zise.

De cele mai multe ori era nevoie de recondiționarea băii și a bucătăriei din locuința cu pricina.

În aceste cazuri, era nevoie de diferiți muncitori specializați care să efectueze lucrarea.

Printre aceștia, cineva care să monteze bucătăria, un tencuitor, un zugrav etc. Montarea podelei era ultima operațiune a lucrării.

Într-o zi obișnuită, clientul meu termina de recondiționat aproximativ două bucătării și o baie.

Ridicarea de greutăți

În ziua accidentului, înainte să monteze podele noi, clientul meu a trebuit să evacueze bucătăria locatarei.

accidente de munca
Printre cele care trebuiau mutate se numărau mașini de spălat, frigidere, congelatoare, mașini de spălat vase, aragaze etc.

În ceea ce privește aragazele electrice, ele erau conectate permanent la o priză din perete și nu puteau fi deconectate.

Din acest motiv, clientul meu a fost nevoit să ridice manual aragazul electric și să îl așeze pe suprafața de gătit a bucătăriei așa încât aragazul să rămână permanent conectat la priză.

Aragazele electrice erau în general greu de ridicat și adesea dificil de ținut cu mâna pentru ca aveau ulei de gătit acumulat cu vremea pe ele.

Mai mult decât atât, clientul meu trebuia nu doar să le ridice dar și să le așeze cu grijă pentru a evita deteriorarea lor.

În ceea ce privește mașinile de spălat vase, acestea erau grele, mari și adesea pline de farfurii.

Mașinile de spălat rufe erau și mai greu de mutat pentru că greutatea lor era concentrată în partea de jos.

despăgubiri pentru accidente de muncă

Clientul meu nu a primit nici un fel de training legat de ridicarea de greutăți.

Pentru a evita eventuale procese de compensare ca urmare a accidentelor, compania a pus la dispoziția muncitorilor un cărucior de marfă de tip Lisa.

Însă acesta nu ajuta foarte mult pentru ca multe dintre casele primăriei erau haotice înăuntru, deci căruciorul nu putea fi folosit.

În lunile de muncă prealabile accidentului, clientul meu a început treptat să simtă junghiuri dureroase în spate.

Căzătură la muncă

În ziua accidentului, clientul meu monta podele în bucătăria unei terase mici din Bristol, localizată pe o stradă îngustă și înclinată.

Când clientul a sosit la casa respectivă, toți ceilalți muncitori dinaintea lui își terminaseră lucrul acolo. El mai avea doar de montat podeaua.

Înteriorul casei era plin de grămezi înalte de gunoi. Locatarii ei erau un cuplu și copiii lor adolescenți.

despagubiri pentru vatamarea

În spatele casei se afla o bucătărie îngustă. Mașina de spălat era localizată aproape de ușa din spatele bucătăriei.

Înainte să monteze podeaua, clientul meu a trebuit să mute mașina de spălat din calea lui.

Pentru că arhitectura bucătăriei nu-i permitea o altă strategie, clientul meu a fost nevoit să scoată mașina de spălat pe ușa din spate a încăperii.

La ieșirea din spatele bucătăriei se afla o scară înaltă de aproximativ 23 centimetri care conducea către o grădină.

Pentru început, clientul meu a împins mașina de spălat înainte, cu mișcări scurte (stânga-dreapta), îndepărtând-o de perete și apoi cât mai aproape de ușa din spatele bucătăriei.

Apoi a ridicat mașina de spălat peste prag și a împins-o în afara casei.

Pentru a se asigura că nu zgârie sau deteriorează mașina de spălat, clientul meu a manevrat-o și așezat-o jos cu grijă.

Operațiunea presupunea așadar să ridice și să împingă simultan mașina de spălat.

despagubiri pentru vatamarea la spate 6

În timp ce făcea acest lucru clientul meu a simțit o durere paralizantă în partea dorsală și în picior. A căzut pur și simplu la pământ și nu a mai fost în stare să se ridice în picioare.

Clientul a zăcut pe podea timp de 10 minute, incapabil să se miște.

Locatara casei l-a întrebat cum se simțea. Apoi l-a ajutat să se ridice în picioare.

Mai târziu clientul meu și-a terminat lucrul.

Când s-a întors la depozit, a raportat verbal accidentul managerului său.

Despagubiri pentru vatamarea la spate

Inițial clientul meu a luat legătura cu un avocat din Bristol care i-a preluat cazul.

Avocații opoziției au negat că firma contractoare a lucrării ar fi fost responsabilă pentru accident declarând că nu există nici o înregistrare a accidentului.

Având de-a face cu această situație, avocatul care îl reprezenta i-a transmis clientului că nu avea șanse să câștige procesul împotriva companiei.

Clientul a căutat ulterior un alt avocat care să-l ajute să continue cu procesul de compensare.

M-a contactat prin telefon și l-am sfătuit să procurăm fotografii care să dovedească accidentul, în particular fotografii care să surprindă reconstrucția accidentului.

despagubiri pentru leziuni la spate

Așa se face că am avut nevoie de o mașină de spălat. În acest sens, clientul a acceptat să construiască un model de lemn și carton – în mărime naturală – al mașinii de spălat.

De îndată ce a terminat-o, l-am vizitat în Bristol și apoi l-am condus cu mașina la casa unde se întâmplase accidentul.

Locatara casei era o doamnă bucătăreasă care lucra într-o școală din apropiere.

A acceptat să ne primească în casă cu modelul de carton al mașinii de spălat.

De îndată ce am pășit în casă, am fost șocat de haosul și mirosul care dominau casa. Gunoiul domnea pretutindeni.

Am cărat împreună modelul mașinii de spălat în bucătărie.

Apoi am reconstruit întreaga scenă a accidentului, mișcare-cu-mișcare.

În timp ce clientul meu a reconstituit scena accidentului, eu am făcut fotografii ale momentelor esențiale.

Proprietara casei a fost amabilă – a declarat și apoi semnat un document prin care a confirmat că accidentul avusese loc.

vatamarea la spate

După ce avocații care reprezentau compania au văzut fotografiile, au acceptat să plătească clientului compensație și astfel am câștigat cazul.

Clientul a fost încântat să primească de la companie compensație pentru accidentul suferit.

Accident într-o fermă britanică

Compensație financiară pentru accidentarea spatelui / Despagubiri pentru vatamarea la spate / despagubiri pentru leziuni la spate

Accident în Warwick

M-am ocupat în trecut de mai multe cereri de compensaţii legate de accidentarea spatelui unor persoane şi aş dori să vă descriu o parte dintre aceste cazuri. Vă rog apăsaţi pe imaginile de mai jos pentru a le vizualiza mai bine.

Studiu de caz (I)

În primul studiu de caz, clientul pe care l-am asistat lucra pe şantier cu fierăstrăul.

Firma care îl angajase ca pietrar avea sediul într-o carieră de piatră din Rivelin Valley, la marginea oraşului Sheffield.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorUna dintre atribuţiile clientului meu era să folosească un fierăstrău electric, aşa cum se poate observa în fotografia alăturată.

În imagine puteţi vedea o bucată considerabilă de piatră care este mutată cu ajutorul unui lanţ pe un cărucior – vagonet. Pe parcursul acestei operaţiuni parţi din marginile bucaţii de piatră cădeau pe pământ.

Responsabilitatea clientului era să culeagă aceste bucăţi desprinse din piatra iniţială şi să le transporte la 27 metri depărtare, unde se afla o gramadă de alte resturi similare.

Sub pretextul că aş fii interesat să cumpăr piatră de la compania respectivă, am fost personal pe şantierul cu pricina ca să observ condiţiile în care se muncea. Tot atunci am făcut fotografiile pe care le puteţi vedea aici. Aşa cum se poate observa în ele, cariera de piatră era haotică.

Clientul era nevoit să treacă prin grămezi de moloz pentru a-şi putea îndeplini sarcina, respectiv să care acele resturi de pietriş dintr-un loc în altul.

În plus, trebuie precizat că pământul în zona unde clientul folosea fierăstrăul electric era foarte denivelat, ajungând până la adâncimea gleznei.

Pe lângă atribuţiile pe care le avea în şantierul respectiv, clientului i se cerea (de către angajator) să transporte bucăţi de piatră în zona Sheffield, la diferite persoane, care le foloseau ca stânci artificiale sau ca aranjamente decorative în grădini. Clientul făcea aceste transporturi neasistat, folosind o camionetă.

S-au întâmplat mai multe incidente minore în care – din cauza muncii pe care o făcea – clientul şi-a deteriorat sănătatea spatelui.

În orice caz, lucrurile s-au agravat serios când, într-o zi, pe când trebuia să care două bucăţi mari, ascuţite, de piatră, a simţit cum spatele i-a plesnit uşor făcând un mic zgomot; a urmat o mare durere la coloană.

Câteva săptămâni după acest incident, clientul se afla acasă şi se uita la televizor, pe canapea. Când a încercat să se ridice, spatele lui s-a blocat şi n-a mai putut să se mişte.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorClientul a fost transportat de urgenţă la Northern General Hospital în Sheffield, unde a fost diagnosticat cu fisurare de disc.

Nu a mai fost în măsură să îşi recupereze complet sănătatea spatelui, ba dimpotrivă situaţia lui a degenerat, ajungând să sufere de sindromul cauda equina.

După un an, clientul a murit pe când se afla în vacanţă în Bulgaria, din alte cauze medicale.

A lăsat în urma lui o soţie văduvă şi doi copii care mergeau la şcoală.

Am preluat cazul acesta şi m-am ocupat de compensaţia cu pricina.

Firma de asigurări a companiei responsabile de accident a negat că angajatorul clientului ar fi vinovat în vreun fel de cele întâmplate pe motiv că i-ar fi făcut “training”, respectiv instrucţia necesară slujbei.

Mai mult decât atât, firma a negat că clientul ar fi fost nevoit să ridice greutăţi excesive.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn fine, cei de la companie au mai declarat că angajatul lor nu s-ar fi plâns niciodată de dureri de spate şi că – în realitate – slujba lui nu i-ar fi deteriorat sănătatea spatelui.

Clientul a fost trimis apoi la două investigaţii medicale. Doctorul la care l-am trimis eu a confirmat că problema spatelui a intervenit datorită lucrului pe şantier.

Pe de altă parte, doctorul la care clientul a fost trimis de către firma vinovată de accident a declarat că durerile de spate n-ar fi legate de condiţiile de lucru ale clientului de vreme ce simptomele acute au apărut atât de târziu.

Expertul nostru medical a contrazis rezultatele celuilalt doctor şi a arătat că – din experieţa lui de chirurg specialist în coloană – ştie multe cazuri de persoane cu fisurare de disc care au început să aibă mari dureri de spate după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de la accident.

Concluzia lui a fost că atâta timp cât durerea acută începe după 2-3 săptămâni de la incident, ea poate fi corelată accidentului.

Ulterior am făcut demersurile legale necesare şi clientul meu a primit compensaţia care i se cuvenea.

Studiu de caz (II)

În cazul de mai jos, clientul meu lucra ca instalator de gaz.

În ziua accidentului, împreună cu un coleg, el lucra într-o fabrică din Warwick, unde trebuiau să instaleze o ţeavă de gaz.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn principiu cei doi trebuiau să sape un şanţ, să plaseze apoi ţeava de gaz şi, în final, să acopere din nou şanţul cu pământ.

Însă de data aceasta trebuiau să procedeze altfel: li s-a spus să împingă ţeava respectivă printr-o conductă subterană.

Scenariul ridica trei probleme:

Întâi de toate, conducta avea 72 metri şi avea un nod la mijlocul ei.

În al doilea rand, ţeava de gaz era spiralată. Cei doi muncitori trebuiau să o ţină de capătul unde se afla robinetul care elibera gazul.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorDe obicei, în astfel de circumstanţe, muncitorii ar trebui să aibă la dispoziţie o remorcă pentru ţevi şi o bobină specială montată pe remorcă. În ziua accidentului, aceasta nu fusese disponibilă.

În fine, pentru a accesa capătul conductei, clientul meu a trebuit să sape o groapă, fiind nevoit să muncească într-un spaţiu foarte strâmt.

Proprietarul acelei clădiri a observat condiţiile necorespunzătoare în care lucrau muncitorii, a venit să-i ajute şi le-a spus: „N-ar trebui să lucraţi în astfel de condiţii la vârsta voastră”.

În timp ce îşi îndeplinea sarcina la locul de muncă, clientul meu şi-a deteriorat sănătatea spatelui dar şi a umărului.

Aşa se face că ulterior i-am contactat pe angajatori şi le-am cerut să-l compenseze financiar pe clientul meu. Ei au negat că ar fi vinovaţi în vreun fel de cele petrecute.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorPentru a avea fotografii ale circumstanţelor în care clientul s-a accidentat la spate, am reconstruit scenariul cu pricina. Din fericire am găsit în şantierul din Warwick acelaşi tip de ţeavă de gaz pe care o folosise clientul meu în timpul incidentului.

Cu ajutorul unei frânghii, am marcat poziţia şi adâncimea gropii unde lucrase clientul.

Aproape de locul unde locuise clientul (în Coventry), se contruia un complex de case, într-o zonă în care, în trecut, fusese fabrica de maşini Humber.

În acest şantier am găsit bobine identice celor necesare ţevilor de gaz. Am obţinut permisiunea managerului acelui şantier să le fotografiem, incluzând avertismentul că aceste ţevi erau periculoase şi trebuiau protejate.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorDisputa legală a continuat o vreme, mai ales pentru că firma la care lucrase clientul nega orice formă de vinovăţie. În aceste condiţii am fost pregătit să înaintez cazul la tribunal.

Situaţia s-a schimbat pe neaşteptate când firma vinovată de accident a angajat un avocat mai în vârstă.

Acesta a înţeles gravitatea situaţiei, a acceptat responsabilitatea firmei pentru cele întâmplate şi a fost de accord să plătească o compensaţie substanţială.

Clientul meu şi-a primit apoi banii care i se cuveneau pe drept.

Studiu de caz (III)

În acest caz, clientul era un şofer pe excavator din Bristol, care şi-a distrus spatele pe când muncea la servici.

Accidentul a avut loc în Colegiul Swindon din Wiltshire, pe când se făceau lucrări de extindere a şcolii.

Sarcina clientului era să conducă un excavator de 13 tone precum cel din fotografia alăturată (făcută de client cu telefonul lui mobil). În şantier se lucra la partea colegiului care urma să devină atelierul şcolii.

Cu excepţia biroului din şantier, zona de lucru nu era niciunde luminată artificial.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn fiecare dimineaţă, clientul parca excavatorul în locul unde rămăsese cu lucrul. În dimineaţa următoare îşi continua munca din acel loc.

Vandalismul era o problemă majoră în şantierul respectiv.

Aşa se face că şoferul (clientul) era nevoit să ataşeze excavatorului gratii de protecţie pentru a stopa vandalii să spargă geamurile autovehicolului.

La sosirea în şantier, la începutul fiecărei zile, clientul trebuia să înlăture respectivele gratii şi să le pună într-un coş aflat în afara cabinei lui.

Cu o zi înainte de accident, clientul a lucrat cu excavatorul într-o zonă retrasă din şantierul acela. În dimineaţa următoare, când a sosit la muncă, era întuneric afară. Lumina de la biroul şantierului nu ajungea sub nici o formă până la locul unde era parcat excavatorul.

Platoforma excavatorului se afla la aproximativ 2,5 metri de la nivelui pământului. Clientul s-a mutat dintr-o parte în alta a platformei pentru a înlătura cele 5 gratii de securitate despre care am amintit anterior.

La un moment dat, s-a împiedicat cu piciorul stâng de o parte metalică a platformei şi a căzut într-o parte, pe şenilele excavatorului.

Back InjuryPentru început clientul a simţit doar o durere suportabilă. N-a luat-o prea mult în serios şi a încercat să-şi continue lucrul. Cu toate acestea, durerea de la spate nu s-a atenuat. După mai multe zile a realizat că spatele lui fusese de fapt accidentat grav.

Ca avocat, am solicitat companiei vinovate de situaţia respectivă să-l despăgubească pe client pentru dauna medicală produsă. Angajatorii au admis imediat că sunt responsabili pentru cele întâmplate.

Au urmat investigaţii medicale care au confirmat că durerile de spate ale clientului au fost produse de accident, chiar dacă durerea acută a fost resimţită serios de-abia după câteva zile.

Firma de asigurări a companiei vinovate de incident a fost foarte cooperantă şi a plătit în mai multe tranşe compensaţia care i se cuvenea clientului.

Efecte secundare ale accidentelor care implică probleme ale spatelui

Accidentarea spatelui poate avea consecinţe devastatoare. Aşa se face că unii clienţi se plâng că întâmpină următoarele dificultăţi:

  • Depresie
  • Durere persistentă, constantă
  • Somn întrerupt
  • Izolare
  • Superficialitatea reacţiilor celorlalţi la durerea celui accidentat, de vreme ce nu sunt semne vizibile de vătămare
  • Incertitudinea legată de cât de mult va persista durerea
  • Confuzia legată de opţiunile medicale
  • Teama că va fie nevoie de o operaţie la coloană
  • Imposibilitatea de a reveni la muncă
  • Dificultăţi financiare
  • Inabilitatea de a avea relaţii sexuale ca până înaintea accidentului

De asemenea, pe lângă cele de mai sus merită adăugat stresul corelat litigiului.

De parcă nu ar fi de ajuns…

În unele cazuri, durerea e cumulativă şi acest lucru se întâmplă adesea în cazurile muncitorilor care sunt nevoiţi să ridice permanent greutăţi.

Aşa se face că problemele spatelui se pot agrava în timp şi – în final – la cel mai mic incident, se poate ajunge la o situaţie dramatică.

M-am ocupat de astfel de cazuri în care au fost implicate:

  • aplecări repetate pentru a aranja obiecte pe paleţi, pe şantier, după un an de zile petrecut într-o fabrică din Birmingham producătoare de becuri pentru ieşirile de siguranţă ale avioanelor
  • strănuturi în timpul pauzei de dimineaţă (micul dejun) la servici ca urmare a unei perioade de 6 luni lucrate pentru o firmă din Northamptonshire care distribuia reviste la casele oamenilor.

Care e greutatea maximă pe care o persoană o poate ridica la muncă?

Compensaţiile pentru accidentările spatelui se fac în conformitate cu legile cu privire la munca manuală stabilite în anul 1992 (Manual Handling Operations Regulations 1992).

Aceste legi precizează limpede care e limita maximă a greutăţii pe care o poate ridica un muncitor cu braţele.

Dacă apăsaţi pe fotografia alăturată, puteţi vedea mărit un grafic legat de acest subiect.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAşa cum se poate observa, greutatea maximă pe care un bărbat ar putea fi solicitat (la servici) să o ridice la nivelul capului, aproape de corp, este de 10 kg.

Când discutăm despre ridicarea unui obiect la nivelul genunchiului însă fără a fi aproape de corp, greutatea maximă este de 5 kg.

De asemenea, când unei persoane i se cere la muncă să ridice un obiect la nivelul umărului, aproape de corp, greutatea maximă permisă este de 10 kg.

Conform regulilor citate mai sus, femeile şi bărbaţii trebuie trataţi diferit.

Greutatea maximă pe care e recomandat să o ridice o femeie este cu 30% mai mică decât cea a unui bărbat.

Nu e ilegal să vi se solicite să ridicaţi greutăţi mai mari decât cele prezentate în graficul alăturat.

Dacă vi se solicită acest lucru, angajatorul trebuie să se asigure mai întâi că nu sunteţi în pericol să vă distrugeţi sănătatea spatelui. De pildă trebuie să:

  • vă instruiască foarte concret care sunt procedurile de ridicare
  • să evite circumstanţele unui posibil accident
  • dacă lucrul presupune ridicări repetate de greutăţi, e necesar să vă dea pauze corespunzătoare
  • dacă munca presupune să ridicaţi greutăţi şi apoi să vă răsuciţi, angajatorul trebuie să rearanjeze în şantier utilajele aşa încât să vă uşureze munca.

Greutatea maximă pe care o puteţi ridica depinde de fiecare situaţie în parte.

Dacă e nevoie să ridicaţi un obiect şi apoi să vă răsuciţi corpul 45 grade, greutatea maximă a obiectului de ridicat va fi resusă cu 10 procente.

Dacă vi se cere să ridicaţi sistematic, în mod repetat, greutatea maximă se reduce cu 30%.

Tactici folosite de firmele de asigurare

În cele mai multe cazuri, firma de asigurări a companiei vinovate de accident e una importantă în domeniul asigurărilor.

În reclamele TV, firmele de acest fel încearcă să pară prietenoase şi abordabile.

Însă când vine vorba să plătească compensaţii financiare pentru accidentarea spatelui la servici, ele se comportă cu totul altfel.

De cele mai multe ori, firmele de asigurări încearcă să se fofileze astfel:

  • pornesc de la presupunerea că nu a avut loc nici un accident
  • învinovăţesc persoana cu dureri de spate pe motiv că ar fi avut probleme cu spatele încă dinaintea accidentului de muncă
  • pretind că persoana exagerează simptomele
  • insistă că persoanei accidentate i s-a făcut instrucţia necesară legată de ridicarea greutăţilor
  • obţin un raport medical ostil compensării
  • procură o înregistrare video contrariantă
  • refuză să se ocupe de cererea de compensaţie până când se ajunge la tribunal.

În general, companiile de asigurări vor face tot ce le stă în măsură să nu plătească clientului compensaţia cuvenită.

Rolul avocatului

Pentru a avea succes, aplicaţiile pentru compensaţii trebuie să aibă o abordare specială.

Din experienţa mea vă pot spune că aceste tactici includ:

  • presiuni la adresa firmei de asigurări să dovedească faptul că persoana accidentată a primit într-adevăr instructajul necesar
  • înaintarea cazului la tribunal, dacă firma de asigurări refuză să negocieze sau să ia în calcul aplicaţia pentru compensaţie
  • asigurarea clientului (adesea nerăbdător) pe parcursul procesului că în cele din urmă îşi va primi compensaţia care i se cuvine.

Mai ales în cazul investigaţiilor medicale prelungite sau când e nevoie de tratament special, procesul compensării poate fi destul de lung.

Mulţumesc pentru vizitarea acestei pagini. Dacă v-aţi accidentat spatele la muncă, nu ezitaţi să mă contactaţi.

Compensație financiară pentru RSI

Unul dintre clienții mei suferă de Repetitive Strain Injury (afecțiune ca urmare a unei munci care presupune aceleași mișcări repetate pe termen lung) , sau – pe scurt – RSI, la mâini.

Această afecțiune a fost cauzată de munca la o fabrică de pui din estul Angliei.

Vom numi persoana respectivă Dana, deși acesta nu e numele ei real.

Munca Danei presupunea să taie pui într-o linie de producție.

Mai precis ea trebuia să taie picioarele, aripile și pieptul puilor cu pricina.

După ce a lucrat în acest fel vreme de câțiva ani, au început să o doară ambele mâini.

Dana a consultat un doctor care i-a confirmat că suferea de sindromul Carpal Tunnel.

Doctorul i-a mai spus că avea o inflamație la încheietura unei mâini.

În consecință, Dana a avut nevoie de o operație chirurgicală pentru a rezolva această situație.

Despre fabrică

În fabrica respectivă lucrau aproximativ 200 persoane.

Marea majoritate erau imigranți din diferite țări precum Lituania, Polonia și Portugalia.

Munca se desfășura în două ture, una de dimineață și una de seară.

Compania le punea la dispoziție muncitorilor mănuși și pălării speciale cu care să-și acopere capul.

Pentru a tăia puii, muncitorii aveau la dispoziție cuțite și foarfece speciale.

Inițial Dana a lucrat în departamentul în care puii erau împachetați pentru a fi trimiși ulterior la vânzare.

După o perioadă ea a fost transferată la secțiunea de tăiere a puilor din fabrica respectivă.

Despre procedeul de tăiere a puilor

Producția în serie presupunea munca în fața unor suporturi verticale, cu cârlige, care se mișcau permanent.

În fiecare cârlig era agățat un pui.

Sistemul presuspunea ca puii să se miște continuu prin fața muncitorilor, iar aceștia din urmă trebuiau să îndepărteze pielea păsărilor.

Dana lucra într-o echipă de 6 persoane.

Ei trebuiau să îndepărteze 6 părți de la fiecare pui:

  • Aripa stângă
  • Pieptul stâng
  • Piciorul stâng
  • Aripa dreaptă
  • Pieptul drept
  • Piciorul drept.

Fiecare muncitor tăia o singură parte a puiului pentru aproximativ o oră.

Operațiunea presupunea așadar ca Dana să petreacă o oră tăind aripi de pe partea stângă, apoi muncitorii își schimbau rolurile: Dana trebuia să taie aripile drepte ale puilor și așa mai departe.

Linia de producție era cronometrată. De exemplu, trebuia să tai 20 de aripi stângi în fiecare minut sau o aripă la fiecare 3 secunde.

Inspectori de la Tesco și Marks & Spencer vizitau fabrica periodic.

Când se întâmplau aceste vizite, compania reducea linia de producție.

Presiunea la locul muncă

Dana și ceilalți muncitori lucrau sub mare presiune.

Dacă nu lucrau suficient de repede, supervisorul lor striga la ei.

Câteodată Dana putea vorbi cu colegii de muncă în timp ce lucra însă alte dați supervisorul le cerea să lucreze fără să interacționeze unii cu alții.

Muncitorii erau filmați cu camere de luat vederi (CCTV), așa încât se simțeau supravegheați permanent.

Problemele suferite de Dana

Când primele semne de durere ale închieieturii mâinii au început să apară, Dana i-a transmis șefului ei despre aceasta.

Șeful a fost nepăsător, mai mult decât atât a pedepsit-o trimitând-o să lucreze la o secțiune unde nu se muncea prin rotație. Daca era nevoită așadar să facă același lucru întreaga zi. Chestiunea i-a agravat și mai mult durerea.

În cele din urmă Dana a fost nevoită să-și ia concediu medical. Fabrica unde muncea i-a promis să-i dea de lucru ceva mai ușor.

Însă după ce a revenit la servici, angajatorul i-a cerut să lucreze în exact aceleași condiții ca înainte.

Când Dana a anunțat că trebuie să călătorească în Polonia de urgență pentru a se opera la mâini, compania a insistat să nu plece chiar atunci ci în perioada concediului.

În ciuda operațiilor avute, mâinile Danei încă dor.

Chestiunile simple, de zi cu zi, precum spălatul părului, le face cu mare dificultate. Soțul ei trebuie să o ajute permanent.

Procesul pentru obținerea compensației care i se cuvine Danei în urma acestor daune medicale continuă.

Accident la o fermă englezească

În fiecare vară, mulți est-europeni vin să lucreze în Marea Britanie, la diferite ferme.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorUna dintre persoanele care a apelat la ajutorul meu se numește Sylvia, o studentă care a suferit un accident într-o fermă din Kent.

Sylvia e studentă la masterat (domeniul administrație publică).

Își propusese să lucreze în Anglia în fiecare vară pentru a fi în măsură să-și plătească studiile.

Așa se face că în sezonul de cules fructe a ajuns să muncească la o fermă din apropierea orașului Canterbury, în sud-estul Angliei.

În ferma respectivă erau aproximativ 30-40 muncitori din Polonia, Rusia, România și Lituania. Muncitorii străini ai fermei locuiau în caravane speciale.

Sylvia împărțea o caravană cu încă 5 alți muncitori.

Cei mai mulți dintre est-europenii care lucrau acolo aflaseră de la apropiați despre slujbele cu pricina.

Alții au venit să muncească la fermă intermediați de o agenție.

Sistemul de creștere al căpșunilor

În fermele de genul acesta, căpșunile sunt crescute în tunele de polietilenă.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorTunelele respective sunt adesea lungi de sute de metri.

În interiorul tunelelor cu pricina căpșunile cresc în saci aranjați pe platforme speciale. La rândul lor aceste platforme sunt sprijinite pe pari.

Platformele sunt dotate cu un sistem de irigație care udă plantele.

Irigația este pornită de câteva ori pe zi.

Ca o consecință a udării plantelor, pământul în aceste ferme devine foarte umed.

Acest lucru se întâmplă mai ales după-masa. Dimineața pământul e uscat.

În plus, în acea zonă a Angliei pământul e bogat în argilă.

Așa se face că de fiecare dată când vremea e ploioasă, pământul devine foarte alunecos.

În timpul programului de lucru muncitorii pășesc dintr-o parte în alta a fermei culegând căpșuni pentru ca ulterior să le așeze în coșuri.

Coșurile sunt apoi plasate în tăvi speciale, 9 coșuri pe fiecare tavă.

Folosindu-se de un cărucior muncitorii transportă apoi tăvile respective la o masă unde este verificată calitatea fructelor.

Un supervisor sortează căpșunile după dimensiune și calitate.

Un camion colectează apoi căpșunile și le transportă la adresele necesare.

Dacă un muncitor nu e în măsură să culeagă o cantitate suficientă de fructe primește două avertismente.

La al treilea avertisment muncitorul este concediat.

Accidentul Sylviei

Accidentul s-a întâmplat într-o zi în care Sylvia își sărbătorea ziua de naștere.

În acea dimineață, la ora 5:30am, la caravanele muncitorilor au sosit 2 sau 3 mini-autobuze.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorMini-autobuzele i-au transportat la o altă fermă, aflată la 30 km depărtare de locul inițial.

Era o zi ploioasă iar ferma respectivă era foarte noroioasă.

Noroiul era așa de adânc încât depășea înălțimea cizmelor Sylviei.

Mulți dintre muncitori alunecau frecvent.

Acest fapt făcea foarte anevoioasă transportarea tăvilor cu fructe.

La un moment dat un camion a venit să colecteze căpșunile.

Șoferul camionului era un polonez pe nume Grzegorz.

El era însoțit de un alt polonez numit Mateusz.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAccidentul în care a fost implicată Sylvia s-a întâmplat pe când ea trecea pe lângă camion.

Pe neașteptate, Mateusz a scos mâna pe geam și i-a luat pălăria de pe cap.

Sylvia a încercat imediat să o recupereze.

În același moment Grzegorz a pornit camionul și a început să conducă.

Din cauza noroiului, Sylvia a alunecat iar roata camionului a călcat-o peste picior.

Sylvia a simțit o durere accentuată și a avut senzația de leșin.

Una dintre persoanele care supravegheau ferma se numea Mariola.

Mariola le-a cerut celorlalți muncitori să nu povestească nimănui despre accident, pentru a evita astfel concedierea șoferului.

În aceste condiții s-a decis inventarea unui scenariu în care Sylvia ar fi alunecat din greșeală și astfel s-ar fi ales cu rănirea piciorului.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorSylvia a fost transportată la spital cu salvarea.

O parte dintre colegii de muncă au însoțit-o acolo.

Ei au declarat personalului ambulanței că Sylvia ar fi alunecat din greșeală, ceea ce era – de fapt – neadevărat.

În urma accidentului, glezna Sylviei a fost ruptă în 3 locuri.

Sylvia a fost operată iar glezna i-a fost fixată între două plăcuțe de metal.

Operația a durat o oră și jumătate.

Cererea de compensație

În calitate de avocat am trimis o cerere de compensație la ferma unde s-a produs accidentul; scrisoarea mea a fost ignorată.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn consecință am acționat în instanță, așa încât cei vinovați de accident au fost chemați la tribunal.

Ulterior cei de la firma de asigurări a fermei au răspuns în cele din urmă la scrisoarea mea.

Au recunoscut cu dificultate cauzele reale ale accidentului.

Într-un final au acceptat că sunt vinovați în totalitate de cele întâmplate.

Comentarii legate de cazul Sylviei

Împreună cu un traducător polonez am vizitat ferma respectivă după accident.

Primul lucru pe care l-am observat de îndată ce am sosit acolo a fost teama generală a muncitorilor străini.

Lucrătorii nu au nici un drept în ferma cu pricina.

Dacă nu reușesc să țină pasul cu standardele muncii impuse de șefii fermei, sunt concediați și trimiși acasă.

Muncitorii erau foarte stresați de prezența noastră acolo și au refuzat să fie fotografiați.

Cu toate acestea, am reușit să intrăm în tunelele fermei și să fotografiem sistemul de creștere a căpșunilor.

Pe toată perioada în care am vizitat ferma, lucrătorii erau anxioși pentru că șeful lor putea să vină acolo.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn al doilea rând, mă așteptam să găsesc o atmosferă prietenoasă, de într-ajutorare, între muncitorii străini din fermă.

Însă s-a dovedit că avusesem așteptări deșarte.

În loc să se alieze și să își ajute colega de lucru, muncitorii respectivi au preferat să mintă în legătură cu circumstanțele accidentului, doar pentru a-și proteja locul de muncă.

Din fericire adevărul a ieșit la iveală în cele din urmă.

Compensatie obtinuta in urma accidentarii spatelui

M-am ocupat in trecut de mai multi clienti care au avut probleme cu spatele in urma unor accidente la locul de munca.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorIn cele ce urmeaza am sa descriu un accident recent de acest fel.

Va rog apasati pe fotografii pentru a le vizualiza marite.

Muncitor polonez intr-o fabrica britanica

Clientul pe care l-am asistat legal in acest caz era de nationalitate poloneza si se numea Krzysztof.

Inainte sa ajunga in Anglia, Krzysztof a lucrat ca agent de securitate si ca lunetist in armata poloneza.

Prin intermediul unei agentii, Krzysztof a gasit de lucru la o fabrica de procesare a branzei, in sud-estul Angliei.

Lucra acolo ca operator la banda.

In fabrica respectiva munceau aproximativ 80 angajati, in 3 ture de lucru.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorMuncitorii erau de diverse nationalitati, printre care multi polonezi si portughezi.

Blocuri (bucati) mari de branza ieseau de sub o bolta si circulau pe o banda prin fata muncitorilor. Fiecare bloc de branza cantarea aproximativ 20 kg.

E important de retinut ca fiecare bloc de branza era protejat de un ambalaj special.

La capatul benzii pe care era transportata branza se afla o bara.

Krzysztof trebuia sa rostogoleasca fiecare bloc de branza peste bara respectiva asa incat sa ajunga pe o masa adiacenta.

De indata ce Krzysztof punea fiecare bloc de branza pe masa alaturata, el trebuia sa inlature cu un cutit ambalajul protectiv.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorUrmatorul pas al operatiunii presupunea ca Krzysztof sa ridice blocul de branza si sa-l transporte pe o distanta de aproximativ 1,5m, la o alta zona de procesare a branzei (o puteti vedea in fotografiile din partea stanga).

Muncind in acest fel, Krzysztof reusea sa proceseze cateva blocuri de branza in fiecare minut.

Instruirea legata de masurile de siguranta la locul de munca

Dupa o saptamana de munca in fabrica respectiva, Krzysztof a facut un curs la care a aflat prin intermediul unui film care sunt masurile de siguranta la locul de munca.

Filmul respectiv s-a referit la istoria firmei si la tehnicile corecte referitoare la taierea ambalajului protectiv de pe blocurile de branza.

Dupa ce a vizionat filmul respectiv, Krzysztof a semnat un contract cu compania si apoi s-a intors la munca.

Cateva luni mai tarziu, compania l-a instruit pe Krzysztof in legatura cu tehnicile de ridicare a greutatilor.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAproximativ sase muncitori polonezi au participat la acest curs, asistati fiind de un traducator.

Instructajul respectiv a inclus o demonstratie legata de cum trebuie ridicata o cutie de carton de la nivelul pamantului.

Probleme cu productia in linie, la banda

Krzysztof era nevoit sa lucreze la viteza maxima asa incat sa poate tine ritmul cu banda pe care circula branza.

Orele de lucru ale lui Krzysztof erau 6am – 2pm. Prima pauza de munca era la ora 8 dimineata iar a doua la ora 10:30am.

Nu exista nici o tura alternativa. Krzysztof lucra mereu in aceeasi tura de munca.

Fabrica avea trei departamente de lucru. Responsabilitatea principala a lui Krzysztof era banda 3 a fabricii.

Insa angajatorii ii cereau adesea sa lucreze si la alte benzi in acelasi timp.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorCand ii solicitau acest lucru, Krzysztof cerea sa fie ajutat de inca o persoana pentru ca munca ii era peste puteri.

Raspunsul managerului era de obicei: “Daca nu-ti convine regimul… te concediem!”.

Amenintarea cu concedierea era constanta.

Inceputul problemelor cu spatele

Krzysztof a inceput sa simta dureri de spate gradual.

La inceput nu a realizat ca problema era serioasa.

Familia i-a trimis calmante din Polonia.

Krzysztof a sperat ca situatia se va remedia in curand.

Cum durerile de spate au continuat Krzysztof i-a spus sefului sau despre ele.

Seful lui l-a luat in ras si i-a cerut sa lucreze mai repede.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorSituatia medicala a lui Krzysztof s-a agravat semnificativ cateva luni mai tarziu.

Krzysztof a inceput sa lucreze ca de obicei la ora 6 dimineata.

Insa la ora 7am spatele lui durea deja atat de tare incat a fost nevoit sa plece acasa pentru ca nu mai putea continua lucrul.

Krzysztof s-a intors in Polonia pentru tratament.

Nu a revenit niciodata la linia de productie a fabricii de branza din Anglia.

Durerea de spate persista inca.

Despre compensatia financiara

Impreuna cu un traducator polonez, am fost sa-l intalnesc pe Krzysztof.

Am luat cu noi cateva mese rabatabile asa incat sa simulam o linie de productie in parcarea din fata casei lui Krzysztof.

Pentru a reprezenta blocurile de branza, am folosit un lighean de spalat.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorApoi am filmat miscarile lui Krzysztof. Am putut inregistra astfel felul in care isi indoia spatele, cum se intorcea si cum ridica in trecut branza.

Traducatorul care ma insotise a cronometrat intreaga operatiune facuta de Krzysztof folosindu-se de cronometrul telefonului mobil.

Dupa intalnirea respectiva, am organizat lucrurile asa incat Krzysztof sa fie examinat de un neurochirurg.

Doctorul cu pricina a confirmat ca durerea de spate era – fara indoiala – cauzata de conditiile de munca in care lucrase Krzysztof.

Am trimis ulterior o scrisoare patronului companiei de procesare a branzei in care l-am instiintat ca trebuia sa il compenseze financiar pe Krzysztof.

Avocatii companiei au raspuns cum ca munca in fabrica respecta legile de siguranta si deci Krzysztof nu va primi nici un ban ca si compensatie pentru durerea de spate.

Am cerut permisiunea sa am acces in fabrica respectiva pentru o inspectie.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorCererea mea a fost refuzata.

Compania care procesa branza a fost chemata la tribunal. Am trimis avocatilor firmei o copie a raportului medical care arata situatia precara a spatelui domnului Krzysztof.

De asemenea le-am trimis un CD-ROM care continea fotografii luate in timpul reconstructiei.

La scurt timp dupa ce am facut acesti pasi, avocatii fabricii de procesare a branzei au acceptat sa plateasca compensatie.

Am decis impreuna cu Krzysztof sa refuzam oferta lor initiala si am cerut mai multi bani.

Compensatia financiara finala a fost negociata fara sa mai fie nevoie sa ne judecam la tribunal.

Krzysztof a fost multumit de rezultat.

Observatii finale

Din punctul meu de vedere acesta e inca un caz in care muncitori straini sunt tratati nedrept in Marea Britanie.

Pentru acesti muncitori amenintarile si intimidarile fac parte din rutina fiecarei zile de munca.

Faptul ca nu inteleg limba engleza si nici drepturile pe care le au, ii pune pe acesti muncitori intr-o situatie vulnerabila.

Daca un astfel de muncitor renunta la locul de munca din cauza unei probleme medicale in urma conditiilor de la servici, se va gasi intotdeauna un alt muncitor in cautare disperata a unui servici care sa-i ia locul.

Multumesc pentru ca ati accesat pagina mea de internet.

Astept sa ma contactati daca ati avut un accident la munca.