Accident într-o fabrică de ciment din apropierea Londrei

Am să vă prezint în continuare un caz foarte interesant de accident la locul de muncă, într-o fabrică de ciment.

În accident au fost implicați 4 muncitori. Unul dintre el a fost ucis.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorDoi dintre muncitori (inclusiv cel decedat) erau polonezi. Ceilalți doi erau britanici.

La acea dată, fabrica de ciment se afla în Northfleet, în zona estuară a Tamisei, aproximativ la 20 mile distanță de Londra.

Fabrica avea multe cuptoare în care cimentul era procesat la temperaturi foarte ridicate. Cuptoarele arătau ca niște hornuri așezate orizontal.

Despre cuptoarele de ciment

Fiecare cuptor era de 200 metri lungime. În timp ce cimentul era procesat (încălzit la temperaturi foarte mari), cuptoarele se roteau încet, activate de câteva motoare electrice de dimensiuni mari.

Partea exterioară a cuptoarelor era făcută din oțel.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorPentru a izola partea exterioară a cuptoarelor și a preveni topirea lor la temperaturile ridicate din timpul procesării cimentului, cuptoarele erau prevăzute cu un strat intern protector.

Acesta era făcut din cărămizi rezistente la foc și câteva straturi de beton.

Inițial fabrica avusese 6 cuptoare de acest fel. Însă cu timpul compania a redus numărul lor pentru că avea tot mai puțin de lucru și urma inevitabil să închidă fabrica. Ca rezultat, doar două cuptoare rămăseseră active.

Sistemul de întreținere

Deși acest fapt e dificil de dovedit, muncitorii au crezut la data respectivă că fabrica a încetat să mai investească în sistemul de întreținere a cuptoarelor.

Conducerea fabricii a preferat să improvizeze condițiile de muncă în loc să repare cuptoarele așa încât să funcționeze la standardele corecte.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAșa se face că cele 2 cuptoare rămase active s-au deteriorat tot mai mult. Aproape în fiecare săptămână, țesutul de protecție din interiorul cuptoarelor s-a stricat în timp ce cuptorul se rotea.

De fiecare dată când se întâmpla așa, compania stingea cuptoarele. Înainte ca țesutul protector interior al cuptoarelor să fie reparat, cuptoarele trebuiau să se răcească timp de 24 ore.

După perioada respectivă, o echipă de muncitori urma să intre în cuptorul care încă era cald, și să instaleze noi cărămizi și beton pe interiorul cuptorului.

Despre accident

Defecțiunile cuptoarelor erau tratate cu maximă urgență. Așa încât de fiecare dată când un cuptor se răcea suficient de mult, muncitorii erau chemați să se prezinte urgent la muncă. Accidentul s-a întâmplat într-o dimineață întunecată de iarnă.

După verificările inițiale de siguranță, muncitorii au intrat în cuptor. Partea din interior pe care pășeau era plină de cărămizi fărâmițate. Bărbații au început să curețe zona respectivă.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorÎn timp ce făceau aceasta, o parte din betonul care constituia țesutul interior al cuptorului și care se afla deasupra muncitorilor, s-a prăbușit peste ei.

O mulțime de bucăți mari de beton a căzut în capetele lor.

Din păcate, unul dintre muncitorii polonezi și-a pierdut viața în incident.

Fiul lui se afla la un metru depărtare și a văzut cum tatăl lui era strivit și apoi ucis de bucățile de beton care continuau să cadă peste el.

Unul dintre muncitorii britanici a fost prins sub o bucată mare de beton care căzuse peste el. Pentru că a supraviețuit incidentului, a strigat după ajutor.

Celălalt muncitor britanic a făcut eforturi disperate să îndepărteze bucata de beton care căzuse peste camaradul lui. S-a ales cu o deterioarare a spatelui.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorCa urmare a faptului că și-a văzut tatăl murind sub ochii lui, muncitorul polonez care a supraviețuit a rămas cu probleme psihologice.

Pentru o bună vreme s-a simțit incomfortabil în spații închise de teama că tavanul cladirilor ar fi putut să se prăbușească oricând peste el.

Aceasta teamă l-a urmărit inclusiv 2 ani mai târziu, atunci când se afla în biserică, la propria lui nuntă.

Procesul compensației financiare

La începutul cazului, unul dintre muncitorii britanici mi-a arătat cum arăta fabrica de ciment. Am făcut o mulțime de fotografii.

Cum fabrica s-a închis la scurtă vreme după aceea, fotografiile cu pricina au fost de mare ajutor mai târziu.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAm contactat compania vinovată de accident și le-am cerut să îi compenseze financiar pe muncitorii implicați în accident. Am făcut acest lucru în numele celor 3 muncitori care au supraviețuit accidentului dar și în numele familiei muncitorului decedat.

Surprinzător, conducerea companiei a refuzat să accepte că vina accidentului era a lor.

Fabrica de ciment avea avocați în Londra. Ei au arătat că un astfel de accident nu s-ar fi întâmplat niciodată într-o fabrică de ciment.

Avocații cu pricina au declarat așadar că accidentul la care ne referim a fost neprevăzut și au refuzat să plătească muncitorilor implicați compensație financiară.

Inspectorii de la Siguranța Muncii s-au implicat în acest caz și au făcut o investigație minuțioasă. Am obținut ulterior rapoartele lor.

Pentru că unul dintre muncitori a fost ucis în accident, s-a făcut încă o investigație în Gravesend. Cu acest prilej, au ieșit la iveală pentru prima dată o serie de dovezi suplimentare care au arătat starea precară în care se aflaseră cuptoarele la momentul accidentului.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorPe parcursul procesului, oponenții au continuat să nege că ar fi responsabili pentru accident. Însă după o luptă legală grea, au acceptat să se întâlnească în Londra cu mine pentru a discuta despre accident și a evita un proces la tribunal.

Întâlnirea în Londra a durat o zi întreagă. Avocații companiei vinovate de accident au venit însoțiți de 3 judecători. La finalul zilei de negocieri, avocații companiei vinovate de accident au acceptat să plătească o compensație financiară.

Muncitorul polonez care avusese probleme psihologice ca urmare a accidentului, a fost urmărit de cele întâmplate.

Numai după ce el și soția lui au avut un copil, a început procesul lui de recuperare psihologică.

Progresiv a început să se deconecteze de la cele întâmplate și s-a recuperat.

Pentru a citi impresiile familiei muncitorului decedat legate de felul cum m-am ocupat de acest caz legat, vă rog să faceți click aici…

More Case Examples