Exemplu de caz: cetăţean român accidentat în timp ce lucra la structura unui lift, în Londra

Cornel este un tâmplar român.

La momentul accidentului, el lucra într-un şantier mare din vestul Londrei.

Împreună cu un muncitor albanez, construia structura unui lift.

Munca lor implica să asambleze cofraj pentru fundaţia unei clădiri.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorDe îndată ce asamblarea cofrajului era terminată, următorul pas care trebuia făcut era umplerea acestuia cu ciment.

După ce cimentul se întărea, cofrajul urma să fie înlăturat. Cei doi muncitori trebuiau apoi să monteze acelaşi cofrag la următorul etaj.

Trebuiau să procedeze astfel la fiecare etaj al clădirii.

Legile britanice impun ca o persoană care lucrează pe o clădire înaltă să poarte permanent hamuri de siguranţă. De fapt supervisorul responsabil cu lucrarea respectivă e obligat de lege să se asigure că acest lucru e respectat.

Cornel şi colegul lui munceau la mare înălţime însă nu purtau hamuri de siguranţă.

Deşi cei doi muncitori aveau la dispoziţie un plan al lucrării pe care o făceau, nu primiseră instrucţiuni concrete despre cum să construiască structura liftului.

Teama de a-şi pierde locul de muncă

Pe lângă toate acestea, trebuie spus că şeful lucrării cu pricina avea un caracter agresiv şi intimidant.

Le-a cerut să lucreze cât mai repede, la viteză maximă.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorCa avocat am avut de-a face cu multe cazuri de muncitori est-europeni care mi-au povestit că erau nevoiţi să lucreze sub stressul că îşi vor pierde locul de muncă.

Aşa se face că, fiind confruntaţi cu un şef autoritar (chiar tiranic), mulţi dintre muncitori erau nevoiţi să se grăbească să-şi termine treaba pe care o aveau de făcut.

În teorie, fiecare muncitor ar trebui să înceapă lucrul doar atunci când îi este pus la dispoziţie tot echipamentul de protecţie necesar.

În realitate acest lucru nu se întâmplă niciodată.

Descrierea accidentului

După ce am preluat cazul lui Cornel, am obţinut raportul specializat al unui inginer consultant independent.

El a explicat că în condiţiile în care lucra Cornel şi colegul lui ar fi trebuit montată o schelă.

Astfel, cei doi muncitori ar fi fost în măsură să muncească în siguranţă, în coridorul interior al liftului.

Dacă ar fi stat pe o schelă, ei ar fi putut construi şi demonta cofrajul fără probleme. Însă schela necesară nu le-a fost pusă la dispoziţie.

Chiar înainte de accident, Cornel a încercat să demonteze cofrajul care se afla în gaura unde uşa liftului urma să fie ansamblată.

Pe când făcea acest lucru, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut de la înălţime până la capătul de jos al liftului.

Colegii de muncă l-au auzit strigând după ajutor şi au venit să-l salveze de situaţie.

Cornel a fost apoi transportat la spital unde s-a observat că şi-a rupt o mână şi un genunchi.

Încercări de a-l păcăli pe clientul accidentat

Cornel a rămas internat în spital câteva zile.

În acest timp, managerul responsabil cu siguranţa pe şantier în firma unde se întâmplase accidentul l-a vizitat în spital.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorManagerul a încercat să-l determine pe Cornel să semneze mai multe documente prin care acesta declara că incidentul s-a întâmplat din vina lui (a lui Cornel).

Deşi imobilizat la pat, slăbit şi aflat sub tratament, Cornel a refuzat să semneze documentele respective.

Ulterior l-am vizitat personal pe Cornel la spital şi am pregătit împreună mai multe schiţe care să ilustreze cum s-a întâmplat accidentul.

Schiţele cu pricina au devenit mai târziu dovezi esenţiale pe care inspectorii de la Siguranţa Muncii (Health and Safety) le-au folosit ca să condamne firma vinovată de accident.

Cornel e dreptaci. Un doctor ortoped pe care l-am consultat ulterior a confirmat că – datorită accidentului – Cornel va avea mari dificultăţi în munca lui de tâmplar, pe viitor.

Despre aplicaţia pentru compensaţie

Ca avocat, l-am reprezentat pe Cornel în cazul compensaţiei solicitate firmei pentru care lucrase.

Pentru că cel accidentat nu era în măsură să lucreze am cerut companiei respective să îi plătească o sumă compensatorie iniţială cu care Cornel să se poată întreţine.

Când banii respectivi au fost cheltuiţi, am cerut încă o sumă. De data aceasta compania vinovată de accident a refuzat să plătească.

În consecinţă, am iniţiat un proces şi reprezentanţii firmei au fost chemaţi la tribunal.

Compania a răspuns prompt şi a recunoscut că – în cea mai mare parte – e vinovată de producerea accidentului. Pe de altă parte au insistat să arate că şi Cornel ar avea vina lui pentru cele întâmplate.

Am apelat la martorii incidentului să îl ajute cu declaraţii pe Cornel. Colegului albanez i-a fost teamă că şi-ar putea pierde locul de muncă şi – în consecinţă – a preferat să nu coopereze.

Cu toate acestea, alţi colegi de muncă au semnat declaraţii în care confirmau că accidentul nu s-a produs din cauza neglijenţei lui Cornel, care – de altfel – era un muncitor exemplar.

În plus, câţiva foşti manageri al lui Cornel au declarat că acesta era un om de caracter şi foarte muncitor.

Dovadă video secretă

Între timp, avocaţii care apărau compania vinovată de accident au făcut tot ce le-a stat în putinţă să diminueze gravitatea şi consecinţele accidentului.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorAşa se face că au trimis un investigator care să-l urmărească pe Cornel şi să-l filmeze pe ascuns.

Cu înregistrarea video respectivă ei au încercat să dovedească faptul că cel accidentat, Cornel, ar fi putut păşi normal şi deci urmările accidentului n-ar fi fost mari.

Doctorul ortoped Grange a fost rugat să vizioneze şi apoi să se exprime în legătură cu înregistrarea aceasta.

El a demonstrat ulterior că pantofii lui Cornel erau aveau talpa tocită într-un mod diferit de cel normal. Ceea ce dovedea clar că cel accidentat şchiopăta pronunţat.

Avocaţii firmei vinovate de accident au construit apoi un model de lemn al structurii interioare a liftului.

Au încercat să-l convingă astfel pe judecător că de fapt condiţiile de muncă în care lucrase Cornel erau sigure şi deci accidentul s-a produs datorită neglijenţei lui.

Aşa cum s-a putut observa la întâlnirea pe care am avut-o în Londra cu avocaţii firmei, macheta de lemn al liftului nu era construită deloc corespunzător, deci nu putea fi luată în considerare ca probă la proces.

Chestiunea în sine a produs multă rumoare în discuţia respectivă.

Concluzie

După toate aceste demersuri, înainte ca procesul de la tribunal să înceapă propriu-zis, avocaţii care reprezentau firma vinovată de accident i-au propus lui Cornel o sumă compensatorie substanţială, pe care el a acceptat-o.

Cazul de mai sus demonstrează cât de departe sunt dispuse să meargă firmele vinovate de accidente ca să evite plata compensaţiilor.

Kremers, UK Personal Injury SolicitorE suficient să ne gândim la presiunea pe care cei vinovaţi de accident au facut-o asupra unui om aflat în spital ca să semneze documente.

Din fericire Cornel a avut forţa interioară să refuse avansurile respective.

Mă întreb câţi dintre muncitorii accidentaţi ar găsi această forţă în ei, în circumstanţele date.

Dacă doriţi să citiţi comentariile lui Cornel în legătură cu cazul lui, vă rog apăsaţi pe imaginea de mai sus.

More Case Examples